Iisuse Hristoase, fă din sufletu-mi Tabor, să-mi luminezi de pe el, Calea

Astăzi, 6 iulie Biserica Ortodoxă prăznuieşte sărbătoarea Schimbării la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos, pe muntele Tabor. Muntele Tabor este o colină din Ţara Sfântă, având altitudinea de 570 m, situată în Galileea biblică, în...

Cum a fost salvată, Mănăstirea Putna…

La data de 23 august 1939, Germania lui Hitler şi Uniunea Sovietică a lui Stalin au semnat un tratat de neagresiune, pact ce a rămas cunoscut în istorie ca şi Pactul Ribbentrop – Molotov....

Nemulțumiri ale sindicaliștilor feroviari. Grevă în aprilie ?

Stimați cititori credem că nu o dată v-ați confruntat , circulând între stațiile din România cu întârzierea trenurilor, cu lipsa condițiilor minime de călătorie din vagoanele trenurilor noastre. Sunt lucruri care se știu și totuși după...

Competiția Națională de Descarcerare și Acordare a Primului Ajutor Calificat ( zonala), la final

În data de 26 și 27 iunie 209, la Suceava, în parcarea unui mare complex comercial, zona Obcini, s-a desfășurat Competiţia Naţională de Descarcerare şi Acordare a Primului Ajutor Calificat – etapa zonală, organizată de Inspectoratul...

9 Mai- Semnificații istorice

Mi-e dor să mai stau pe genunchii bunicului, să-i ascult poveștile auzite de dânsul, de la moși și strămoși. De curcanii și vultanii care au învins turcul la Plevna, de vânătorii de munte care...

Gata! A fost publicată în Monitorul Oficial

Structura anului şcolar 2019-2020 a fost publicată în Monitorul Oficial. Şcoala începe pe 9 septembrie, se încheie pe 12 iunie, iar odată cu vacanţa de iarnă de 3 săptămâni se termină şi primul semestru. Dispare...

Cinci unităţi de învăţământ din judeţul Suceava au optat pentru containerele – toaletă

În cadrul unei conferinţe de presă desfăşurată luni 12 august, la Inspectoratul Şcolar Judeţean, noul inspector şcolar general, Gabriela Mihai a prezentat situaţia şcolilor pentru anul şcolar 2019-2020: stadiul lucrărilor privind amenajarea grupurilor sanitare...

Autoturism furat, descoperit în P.T.F. Siret

  Ieri, 11 aprilie a.c., în jurul orei 14.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, jud. Suceava, s-a prezentat la control, pentru efectuarea formalităilor de frontieră, N.G. în vârstă de 22 de ani, având...

Mănăstirea Putna, pregătită să-şi întâmpine pelerinii pentru marea sărbătoare a Adormirii Maicii Domnului

Sărbătoarea Sfintei Marii Mari se apropie și creștinii de pretutindeni care au postit timp de 2 săptămâni așteaptă marele praznic. Această sfântă zi constituie adormirea Maicii Domnului. Din moși strămoși știm că această zi...

Biroul Electoral Central, decide : Trei buletine, trei urne

Biroul Electoral Central a luat decizia ca cetățenii care se vor prezenta la vot pe 26 mai, vor primi trei buletine de vot iar în fiecare secție de votare se vor afla trei urne. Unul...

Stiri recente