Mască individuală la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI
Am primit de la una din coordonatoarele programului desfășurat cu ocazia evenimentului ,, Sărbătoarea Limbii Materne”, doamna profesoară Lăcrămioara Grigorciuc, un amplu şi interesant material în urma “Sărbătorii limbii materne”, desfăşurată la Bălcăuţi. Vă mulţumim şi felicitări pentru implicare. Fotografiile le aparţin.

,,Sărbătoarea Limbii Materne
     În data de 22 februarie, începând cu ora 11, la Căminul Cultural din Bălcăuţi s-a desfăşurat Concursul Judeţean “Sărbătoarea limbii materne”. Organizatorii manifestării, aflată la cea de-a XI-a ediţie, au fost Şcoala Gimnazială Bălcăuţi, în colaborare cu IŞJ Suceava şi UUR Suceava – finanţatorul activităţii.
    Argumentele pe care le-au folosit cele două coordonatoare, Lăcrămioara Grigorciuc şi Anca Ştiubianu, în iniţierea acestui proiect au fost următoarele: “…Mai mult de jumătate din limbile lumii sunt pe cale de dispariţie, iar promovarea, recunoaşterea şi utilizarea limbilor materne reprezintă o prioritate de nivel mondial. Limba maternă reprezintă identitatea naţională şi culturală a individului şi este una din dimensiunile fundamentale ale fiinţei umane. Dat fiind faptul că suntem vorbitori de limbă maternă, dorim ca prin această activitate să contribuim la conservarea şi promovarea specificului etnic şi cultural. În conceperea acestui proiect am pornit şi de la premisa că mulţi dintre elevii noştri sunt talentaţi, dar talentul trebuie descoperit şi cultivat. Din păcate, multe talente se risipesc… Încercăm, prin acest proiect, să limităm această risipă. Considerăm că beneficiarii proiectului vor avea prilejul de a conştientiza şi promova bogăţia, frumuseţea limbii ucrainene şi de a cultiva respectul pentru valorile propriei culturi”.

    Obiectivul general al proiectului este “atragerea tinerilor aparţinând minorităţii ucrainene în activităţi comune menite să promoveze afirmarea identităţii culturale, ca fundament al dezvoltării viitoare a cetăţeanului european”, iar dintre obiectivele specifice amintim: promovarea valorilor ucrainene autentice; evidenţierea contribuţiei limbii ucrainene la patrimoniul cultural universal; cultivarea respectului şi preţuirii faţă de valorile înaintaşilor; stimularea dorinţei de a le îmbogăţi prin creaţii proprii; dezvoltarea gândirii şi imaginaţiei elevilor; lărgirea orizontului lor cultural; motivarea gustului artistic; cultivarea discernământului artistic; întărirea parteneriatelor dintre şcoli, autorităţi locale şi reprezentanţii comunităţii ucrainene din ţară, în vederea dezvoltării şi promovării bunelor relaţii; dezvoltarea comunicării sociale prin activităţi în echipă.
     Concursul a început în noiembrie 2019, încheindu-se în luna februarie a.c., când a avut loc competiţia finală structurată pe patru secţiuni: eseu, creaţii ale elevilor, costum popular, program artistic.
   La secţiunea Eseu intitulat “Limba ucraineană în şcoala mea” (însoţit de imagini prelucrate în power point)  participanții au prezentat activităţile educative realizate în cadrul orelor de curs şi în cadrul activităţilor extraşcolare în ceea ce priveşte studiul limbii materne în şcoală.
    Proba de imaginaţie, creativitate şi originalitate intitulată “Eu şi cuvântul sau joaca de-a creaţia” le-a dat elevilor posibilitatea să-şi prezinte propriile “produse literare” având ca tematică limba maternă, localitatea natală, trecutul familiei, credinţa religioasă, contribuind astfel la dezvoltarea creativităţii şi a abilităţilor de comunicare.
     Juriul la aceste prime două secţiuni a fost format din profesorii Eusebie Fraseniuc și Ioan Chideșciuc, precum și din scriitorul și jurnalistul Mihai Hafia Traista.

     A treia secţiune, Costum popular, încearcă să scoată la lumină costume populare ascunse în lada de zestre a bunicii. Astfel, concurenţii au adus în faţa juriului şi publicului interesat de astfel de gen de manifestări adevărate nestemate ale portului ucrainean de altădată. De jurizarea acestei probe s-au ocupat Felicia Grigoraș- educatoare pensionară, coordonatoare a grupului vocal ,,Vocile Negostinei” și Ilie Berbeneciuc- invățător pensionar, membru al grupului vocal ,,Vocile Negostinei”.
     Ultima probă a concursului, Moment artistic, a cuprins creaţii ale folclorului ucrainean, de preferinţă local (cântece, dansuri populare, obiceiuri), precum şi creaţiile literaturii ucrainene (poezii, miniscenete, dansuri tematice, cugetări, aforisme etc.). Anul acesta au participat în cadrul acestei probe grupurile “Bucovenka” Bălcăuţi, “Vinociok” Şerbăuţi, “Nadija” Călineşti-Cuparencu și ansamblurile ,,Kozaciok” din Bălcăuți și ,,Mlădițe huțule” din Brodina de Sus. Au recitat poezii din lirica ucraineană elevi de la şcolile Bălcăuţi, Negostina,Gropeni,  Văşcăuţi, Baineț, Brodina, Brodina de Sus, Lupcina, Izvoarele Sucevei, Şerbăuţi, Călineşti-Cuparencu, Călineşti-Enache, Grănicești, Siret, Suceava. Au răsunat cântece ucrainene vechi, dar şi actuale. Nu au lipsit din spectacol nici dansurile ucrainene. Juriul la această secţiune a fost format din: Ilaria Pușcă, director al Școlii Gimnaziale Vatra Moldoviței, coordonator al Ansamblului ,,Gura Izvorului”; Zirca Ianoș, profesor de muzică, coordonator al Ansamblului ,,Kolomeika” din Siret; Eusebie Fraseniuc, profesor de limba şi literatura română şi ucraineană, traducător; Ioan Chideșciuc – profesor de limba şi literatura română şi ucraineană, folclorist.
      Prezentarea evenimentului a fost realizată de Lăcrămioara Grigorciuc, profesor de limba şi literatura română la Şcoala Gimnazială Bălcăuţi, şi de elevele Adelina – Iasmina Odoviciuc și Ana Şoiman.
  Elevii premiaţi au primit diplome din partea UUR. Menţionăm că şi costurile pentru deplasarea elevilor la concurs şi pentru asigurarea mesei au fost suportate de UUR, prin implicarea dlui Ilie Sauciuc, preşedinte al UUR – filiala Suceava.
   În cadrul concursului, la secţiunea Confluenţe literare, a fost prezentată cartea „Bolnav de drum” de Mihai Hafia Traista. Elevi de la Şcoala Gimnazială Bălcăuţi au recitat poezii din această carte.
     La activitate a fost prezent și un grup de elevi din satul Dimca, raionul Adâncata, regiunea Cernăuți – Ucraina. Ei au venit  însoțiți de profesorii Veronica Barbaza și Nicolae Strelciuc. Între anii 1889-1891, în satul Dimca au trăit părinții scriitoarei ucrainene Olga Kobyleanska (1863-1942). Una dintre principalele opere ale scriitoarei este romanul ,,Pământ” („Zemlia”, 1901), bazat pe un caz real de fratricid care a avut loc în toamna anului 1894 în satul Dimca.  În anul 1973 în conacul familiei Kobyleanski din sat a fost inaugurat Casa Memorială Olga Kobyleanska.
    Amintim că în Conferinţa Generală UNESCO din 17 noiembrie 1999, data de 21 februarie a fost proclamată Ziua Internaţională a Limbii Materne, prin care se promovează recunoaşterea şi utilizarea limbilor materne din lume, în special a limbilor grupurilor minoritare. Începând din 2000, ziua de 21 februarie se marchează drept Ziua Internaţională a Limbii Materne. Statele membre UNESCO s-au angajat să contribuie la protecţia şi revigorarea bogatei diversităţi culturale, prin promovarea limbilor ca formă de comunicare, interacţiune şi înţelegere între popoare diferite. În prezent, potrivit statisticilor oficiale, mai mult de jumătate din limbile lumii este pe cale de dispariţie.”
A consemnat,
                       Convalia Hrehorciuc
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here