Mască individuală la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI
Gheorghe şi Raluca Eminovici l-au avut pe Mihai ca al şaptelea copil al lor, din cei unsprezece. Peste ani, Iosif Vulcan directorul revistei „Familia” îi va schimba numele viitorului poet din Eminovici în Eminescu.

Copilăria micului Mihai a fost una frumoasă, petrecută la ţară. Vara străbătea văile, luncile, dealurile în jurul Ipoteştiului uitând câteodată, spre îngrijorarea părinţilor să ajungă la timp acasă. Ajungea în faptul serii cu sufletul plin de frumuseţile locuri :  „Fiind băiet, păduri cutreieram/ Și mă culcam ades lângă izvor,/ Iar brațul drept sub cap eu mi-l puneam/ S-ascult cum apa sună-ncetișor,/ Un freamăt lin trecea din ram în ram /Și un miros venea adormitor, /Astfel ades eu nopți intregi am mas, /Blând îngânat de-al valurilor glas.” („Fiind băiet păduri cutreieram”)
Iarna era prezent la la șezători, unde ascultcu plăcere şi atenţie doinele și baladele, proverbele, basmele, Neamului: „Trecut-au anii…”: „Trecut-au anii ca nori lungi pe șesuri/ Și niciodata n-or să vie iară,/ Căci nu mă-ncântă azi cum mă mișcară/ Povești și doine, ghicitori, eresuri,/Ce fruntea-mi de copil o-nseninară, /Abia-nțelese, pline de-nțelesuri.”
Când Mihai a împlinit 7 ani, tatăl său l-a înscris la școala din Cernăuți. Învăţa bine la toate materiile, doar matematica nu i-a fost pe plac: „Eu știu chinul ce l-am avut eu însumi cu matematicile în copilărie din cauza modului rău în care mi se propunea, deși de altfel eram unul din capetele cele mai deștepte. N-ajunsesem nici la vârsta de douăzeci de ani să știu tabla pitagoreică, tocmai pentru că (nu) se pusese în joc judecata, ci memoria. Și deși aveam o memorie fenomenală, numere nu puteam învăța deloc pe de rost, întrucât îmi intrase-n cap ideea că matematicile sunt științele cele mai grele de pe fața pamântului.” (G. Calinescu, „Viața lui Mihai Eminescu”) În schimb, limba română și istoria i-au trezit un mare interes.
Deşi căminarul Gheorghe, tatăl lui Mihai îşi iubea copilul, acesta nu înţelegea uneori sensibilitatea micului copil, nu înţelegea afinitatea lui Mihăiţă pentru poezie. „Dacă nu ți-am scris pân-acum, cauza a fost neîncrederea cu care întâmpini orice voință proprie a oricăruia din fiii dumitale. (…) Ești un părinte nenorocit (nefericit) – adevarat [se poate]. Dar ești nenorocit mai mult pentru că vrei ca fiecare să trăiască și să-și măsure pașii după cum dorești d-ta”, spune poetul într-o scrisoare, trimisă tatălui de la Berlin (G. Calinescu, „Viata lui Mihai Eminescu”).

La 14 ani a fugit de la școală pentru a face parte din trupa de teatru Fani Tardini.
Un an mai târziu, întors la școala din Cernăuți, adolescentul Mihai Eminescu a primit în grijă biblioteca profesorului de română, Aron Pumnul. Locuind chiar în camera care adăpostea cărțile, a citit întreaga colecție de cărți și reviste în limba română.
     Debutul său literar s-a produs la vârsta de 16 ani, inspirat de un eveniment trist: moartea profesorului Aron Pumnul. Poezia „La mormântul lui Aron Pumnul” a fost publicată într-o broșură comemorativă. 
Pentru Eminescu legea supremă în politică era conservarea naţionalităţii şi întărirea statului naţional: „ …toate dispoziţiile câte ating viaţa juridică şi economică a naţiei trebuie să rezulte înainte de toate din suprema lege a conservării naţionalităţii şi a ţării, cu orice mijloc şi pe orice cale, chiar dacă şi mijlocul şi calea n-ar fi conforme cu civilizaţia şi umanitarismul care azi formează masca şi pretextul sub care apusul se luptă cu toate civilizaţiile rămase îndărăt sau eterogene.” De aceea o politică eficientă putea fi realizată numai ţinând seamă „de calităţile şi defectele rasei noastre, de predispoziţiile ei psihologice”.
După o viaţă literară de excepţie, dusă însă în lipsuri, în nevoi, neînţeles de ai săi, părăsit de prieteni, Mihai Eminescu moare, la Bucureşti la 15 iunie 1889.
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here