Ştim bine, stimabililor concitatini că Mihai Eminescu, Luceafărul poeziei româneşti, cu care ne mândrim şi lăudăm prin lumea asta mare, a fost un om sărac. Întreaga lui viaţă, de la adolescenţă până la moarte, a stat sub semnul neajunsurilor.
 Iată ce scria juristul şi istoricul român Nicolae Densuşianu care l-a cunoscut pe Mihai Eminescu în 1867, la Sibiu, atunci când poetul, avea 17 ani. „…Acum vă puteţi închipui bucuria ce o simţeam când văzui înaintea mea pe acest tânăr scriitor îmbrăcat într-un costum cu totul singular. O spun, nu în dezonorarea acestui om, ci pentru cunoaşterea crudei sale sorţi, că, în adevăratul înţeles al cuvântului, curgeau zdrenţele de pe el. Abia se mai vedea pe la gât un mic rest de cămaşă neagră, iar pieptul de sus şi până jos era gol şi cu mare necaz cerca bietul om să-şi acopere pielea cu o jachetă ruptă, în toate părţile zdrenţuită de la mâneci până la coate, şi cu nişte simpli pantaloni zdrenţuiţi din sus şi zdrenţuiţi din jos. Era întru adevăr dureroasă înfăţişarea externă a acestui tânăr şi atunci am zis în mine: cumplită mizerie a trebuit să sufere omul acesta în viaţa lui, încă atât de fragedă. Şi cu toate că el se afla în costumul celei mai crude suferinţe, îţi zâmbea întruna, cu atâta mulţumire, ca şi când întreaga lume ar fi fost a lui”. Şi continuă Nicolae Densuşianu : “…L-am dus numaidecât la mine acasă, i-am dat cămaşă, cravată, vestă, jachetă, ghete, aşa că din vechiul costum nu-i mai rămăsese nimic. Eminescu bani sau mijloace pentru a putea studia nu avea. Şi de unde să aibă sărmanul, el, pe care soarta îl aruncase în lume încă de mic copil. După moartea lui Pumnul (n.r. Aron Pumnul: 1818 – 1866), sub a cărui protecţiune începuse studiile în Cernăuţi şi pentru care bărbat dânsul avusese o sfântă veneraţie, în toată viaţa sa, Eminescu a plecat să-şi continue studiile la Blaj, în Transilvania. Cât timp va fi stat aici, nu pot şti, dar din Blaj a plecat apoi la Sibiu, ca din Sibiu să treacă în Ţara Românească. În Sibiu a stat la mine în casă vreo trei zile şi,spunându-mi că nu are pasport, mă rugă ca să fac tot POSIBILUL CA EL SĂ POATĂ TRECE PESTE FRONTIERĂ”
Bolnav, rămas fără loc de muncă, vânat de politicienii criticaţi în paginile editorialor sale, poetul şi-a sfârşit existenţa într-o sărăcie lucie, întreţinut din colecte publice şi mai ales din mila prietenilor şi admiratorilor. Statul nu i-a oferit niciun fel de ajutor până aproape de moarte.
 Foto : svnews.ro
Avem un bust al poetului, la Rădăuţi. Bustul care vrea să-l reprezinte pe poetul Mihai Eminescu poartă semnătura sculptorului Mircea Ștefănescu, din Iasi. Se spune că propunerea instalării bustului a venit din partea domnului profesor Petru Bejinariu. Bun…sau, na…Fiecare cu părerea lui. Au fost, sunt voci pro şi contra cu privire la amplasamentul bustului. Apa trece, pietrele….mai stai ( rămân ) vorba unui fost coleg de la frontieră, căruia îi spuneam Vasiuta.
Mai avem un anunţ, care aminteşte faptul că miercuri, 15 ianuarie 2020, vor avea loc o serie de manifestări şi la Rădăuţi, prilejuite de naşterea poetului nepereche, Mihai Eminescu. Aşa arată anunţul, scos la imprimantă şi pus la Galeria de Artă şi la afişierul de la intrarea în Biblioteca Municipală „Tudor Flondor”

Acesta este afişul care anunţă acelaşi eveniment, în municipiul Suceava:
Ce frumoase afişe, profesionale au fost realizate cu prilejul diferitelor târguri de sezon, a balurilor…tot de sezon, cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Doar săracul Eminescu nu şi-a putut confecţiona o felicitare mai acătării. Asta este….ăştia suntem.
Qui habet oculos ut videas videre ( lat. ) Cine are ochi de văzut, să vadă!
Qui habet aures audiat ( lat. ) Cine are urechi de auzit, să audă!
                                                          Iulian Iustin Melinte

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here