Primăria municipiului Rădăuţi, prin purtătoarea de cuvânt, domnişoara Bianca Cepil, ne trimite următorul Comunicat, privind executarea tragerilor cu pistolul, cu muniție de război, de către personalul Jandarmeriei Rădăuţi.

În baza adresei Jandarmeriei Rădăuţi, vă aducem la cunoștință că în data de 14 octombrie 2019, între orele 12:00 – 15:00, în Poligonul VADUL VLĂDICHII se vor executa trageri cu muniție de război, de către personalul jandarmeriei.

În vederea evitării eventualelor incidente, cetățenii au următoarele obligații:
 – să nu intre în perimetrul de siguranță al poligonului pe timpul tragerilor,  restricție valabilă pentru persoane, animale, atelaje și autovehicule;
 – la recepționarea semnalelor acustice transmise de către personalul poligonului cu privire la începerea tragerilor, să părăsească imediat zona restricționată, în cazul în care au pătruns accidental în această zonă;
 – să respecte indicațiile personalului din posturile de pază a poligonului;
 – să nu provoace focul deschis în zona perimetrului de siguranță a poligonului;
 Organizatorul tragerii va respecta cu strictețe prevederile Regumentului pentru trageri al MAI, publicat în Monitorul Oficial nr. 427/06.06.2008.
      Poliția locală va include în traseul de patrulare, în ziua de 14.10.2019, între orele 11:00 – 11:45, și  împrejurimile  poligonului, pentru informarea cetățenilor și, eventual,  eliberarea zonei restricționate.

 

 

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here