Dragi prieteni, peste toate iţele încâlcite din micul nostru burg iată că se ridică şi nu de ieri de azi, tineri frumoşi care pot reprezenta cu cinste urbea, judeţul şi chiar România oriunde în lume.
Grupul de Acţiune Locală Urban, prescurtat GAL Urban încearcă prin proiecte viabile să atragă fonduri europene pentru dezvoltarea unei urbe. Preda Florin Mirel este managerul Gal Urban Rădăuţi, un tânăr racordat continuu la tot ce înseamnă dezvoltare urbană, pentru o societate aerisită, pentru un viitor ce se vrea sănătos. Bucuria noastră a rădăuţenilor este că unul dintre noi, un rădăuţean a fost desemnat de către Federatia GAL-urilor Urbane din România pentru a reprezenta toate GAL-urile Urbane, în fata comisiei europene la Bruxelles cu privire la obținerea unei alocări mai mari în următoarea programare 2021-2027 pentru GAL-urile Urbane, posibilitatea accesării finanțărilor multi-fond și introducerea unor indicatori specifici în grupul țintă. Totodată la aceasta întâlnire din partea României vor participa încă 3 persoane printre care și un reprezentant al ministerului fondurilor europene. La această importantă întâlnire vor participa și reprezentanți din partea Bulgariei și Cehiei.

Oare nici acest lucru nu poate să ne bucure? Oare răutăţile de zi cu zi ale unor detractori de meserie vor putea frâna asaltul tinerilor de astăzi care se zbat pentru dezvoltarea şi înseninarea urbei noastre? Credem că nu, pentru că munca acestor luptători se va concretiza în teren şi pe viitor în faţa unui om ca  Preda Florin Mirel şi a altora ca el va trebui să-şi scoate pălăria până şi primul edil al urbei, oricare va fi el şi vorbesc aici de timpul de peste 10-15 ani, căci viitorul, dragi prieteni, se scrie ASTĂZI!

 Jurnal de Rădăuţi, concitadinii dumneavoastră vă doresc succes, domnule Florin Mirel Preda şi credem că veţi reprezenta cu cinste Rădăuţiul, România convingându-i pe cei în drept de acolo să acorde fonduri pentru dezvoltare.

 

Iulian Iustin Melinte

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here