Da, a fost un duş rece meciul de sâmbătă în care ai noştri, bucovinenii, vultanii noştri au cedat în faţa gălăţenilor de la Oţelul.
Au fost mulţi suporteri pe stadion, am avut şi o galerie frumoasă cu steaguri, vuvuzele şi chiar răguşeli. Printre seminţele şi sucurile, printre huiduielile pe bună dreptate adresate unui arbitru care fluiera doar într-o direcţie, aşa bătea vântul cică, cu un arbitru care nu ştie mersul cu spatele, căzând de-a buşilea, pe spate, ai noştri nu au arătat ce pot cu adevărat. Parcă timoraţi, parcă apăsaţi de greutatea mizei meciului de pe teren propriu Goe, Bălan şi spectatorii au privit neputincioşi la incursiunile celor îmbrăcaţi în roşu, Oţelul Galaţi, spre careul nostru.
Vin şi spun acum, cum să nu iubeşti culorile alb-albastre? Cum să nu încurajezi echipa CSM Bucovina Rădăuţi când ai ei fotbalişti joacă pe cei mai puţini bani dintre echipele concurente, când aceşti băieţi fantastici se dăruie aşa cum pot ei, în faţa unor suporteri care de mult nu au strigat de atâtea ori ,,Gooooolllll!”, într-un timp relativ scurt?
Pe aceşti băieţi îi avem, pe această echipă o sprijinim, alta nu avem. CSM Bucovina Rădăuţi….Mulţumim Dorin Goian, mulţumim Daniel Bălan, mulţumim nea Vichente, mulţumim Manu, Cristi Plosceac, nea Paulin şi tuturor din staff care ne arătaţi că a fi suporter înseamnă să cânţi, să porţi cu mândrie, măcar o dată pe săptămână, măcar o dată la două săptămâni, pe buze numele echipei tale care te face să te ridici în picioare care te lasă să fumezi în voie, să arunci cojile seminţelor pe joc, că acasă nu e voie că ţipă soaţa la tine şi tot aşa…..
Toat aşa, adică Hai Bucovina, Hai băieţi! Succes la Miroslava şi oriunde…..!

 

Foto : Cristi Plosceac

                Iulian Iustin Melinte
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here