Înotătorul Şerban Cotos este deja un nume consacrat în lumea sportului acvatic sucevean şi naţional. Nu de puţine ori pentru statura lui, moştenită de la tatăl său ce păstreză în palme şi-n suflet, neliniştea strămoşilor din obcinile bucovinene, îi spuneam blândului Şerban, Omul din Atlantis ( iertare Şerban )
Dragi prieteni, de fapt voi a vă anunţa că în perioada 4-6 octombrie, a avut loc în oraşul de la poalele Tâmpei, Braşov, Cupa Romaniei la Inot. Dragul nostru înotător, Şerban Cotos a participat la această competiţie, alături de nume consacrate ale înotului românesc, însă perseverenţa, grelele şi uneori extenuantele antrenamente şi-au spus cuvântul astfel că Şerban a urcat de două ori pe podium. Aşa ud şi extenuat a urcat acolo după cum a meritat, să ne privească peste munţii de sub ape.
Cum vă spuneam dragi prieteni, Cupa Romaniei la Inot a fost organizată de Federaţia Română de Nataţie şi Pentatlon Modern (FRNPM), motiv în plus pentru al nostru Şerban Cotos să lupte pentru un loc pe podium.  În cele trei zile de concurs, sportivul antrenat la Clubul Sportiv Universitar din Suceava de lector universitar doctor Sorin Raţă a concurat la patru probe şi a urcat pe podium de două ori. Şerban Cotos a ocupat locul II în proba de 100 metri fluture categoria Tineret şi a urcat pe treapta a III-a a podiumului în proba de 50 metri fluture, categoria Tineret. În proba de 200 metri liber, Şerban a ajuns al IV-lea la Tineret şi al V-lea la Seniori, iar în proba de 100 metri liber a înotat în finala B, clasându-se al VII-lea la Tineret.

Vizibil emoţionat, sportivul nostru a declarat, la final : „Pentru mine, Cupa României a fost un concurs foarte bun de pregătire. Eu am început pregătirea în apă ceva mai târziu, pentru că bazinul Universităţii a fostînchis mai mult decât se prognozase iniţial, aşa că am fost obligat să-mi stabilesc concurs de obiectiv Campionatele Naţionale în bazin scurt, care vor avea loc la începutul lunii noiembrie, la Miercurea Ciuc. În aceste condiţii sunt foarte mulţumit de cum am înotat la Braşov, practic după doar două săptămâni de antrenament în apă”
Dragul nostru, îţi mulţumim că acolo sub luciul apei, ne porţi în gând şi nu uiţi că odată ridicat peste ape, ne mulţumeşti pe noi cei care îţi ţinem pumnii. Mulţumim Şerban Cotos! Succes, Om cu sufletul cât un Ocean!

 

Iulian Iustin Melinte

 

„Pentru mine, Cupa României a fost un concurs foarte bun de pregătire. Eu am
început pregătirea în apă ceva mai târziu, pentru că bazinul Universităţii a fost
închis mai mult decât se prognozase iniţial, aşa că am fost obligat să-mi stabilesc
concurs de obiectiv Campionatele Naţionale în bazin scurt, care vor avea loc la
începutul lunii noiembrie, la Miercurea Ciuc. În aceste condiţii sunt foarte
mulţumit de cum am înotat la Braşov, practic după doar două săptămâni de
antrenament în apă”, a spus Şerban Cotos
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here