În perioada 7 – 20 septembrie a.c., la nivelul județului Suceava se desfășoară campania de informare și prevenire „10 pentru Siguranță”, de către instituțiile cu competență în domeniu, respectiv: Inspectoratul de Poliție, Inspectoratul de Jandarmi, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Agenția Națională Antidrog și Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane, Poliția de Frontieră.
Campania beneficiază de sprijinul Instituției Prefectului – Județul Suceava și al Inspectoratului Școlar Județean Suceava.
Sâmbătă, 7 septembrie 2019, pompieri și voluntari ISU Suceava, alături de lucrărori din cadrul celorlalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne au desfășurat activități de informare și prevenire în zona centrală a municipiului Suceava, dar și în zona hypermerket-urilor și în zone rurale din proximitatea municipiului Suceava.

Violența în mediul școlar, consumul de alcool și drog, traficul de persoane, fenomenul de bullying, securitatea împotriva incendiilor și siguranța rutieră, au fost câteva dintre subiectele abordate și discutate cu tineri și adulți.
Au fost distribuite peste 300 orare școlare cu mesaje preventive dar și alte ghiduri, stick-ere și materiale de informare. Campania are ca scop creșterea gradului de informare a elevilor, părinților și profesorilor în legătură cu riscurile infracționalității din unitățile de în vățământ și zonele adiacente acestora.
În perioada 9 – 20 septembrie, aceste acțiuni de informare și prevenire vor fi concentrate în unitățile de învățământ selecționate (54 de unități de învățământ din mediul rural și urban). Acțiunile desfășurate în cadrul campaniei vor continua și după data de 20 septembrie de către lucrătorii structurilor specializate pe durata întregului an școlar, iar în cadrul ședinței Colegiului Prefectural din data de 19 septembrie, organizată de către Instituția Prefectului, vor fi prezentate informările cu privire la desfășurarea acestei campanii.

 

Sursa : ISU Bucovina Suceava

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here