Mască individuală la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI
Un diplomat român a murit, iar altul este grav rănit după un atac terorist la Kabul în Afganistat a anunţat Ministerul Afacerilor Externe.
Ministrul Afacerilor Externe, Ramona Mănescu, a declarat, marţi seară, că atacul terorist de la Kabul a vizat Ambasada României, precizând că a fost vorba de un asalt susţinut timp de câteva ore şi că imobilul respectiv nu mai poate fi utilizat.
„Este un moment foarte tragic pentru România pentru că un om şi-a pierdut viaţa, un om tânăr şi-a dat viaţa pentru a-i salva pe ceilalţi, într-un efort de a combate acest atac terorist. Este incredibil că avem în continuare aceste atacuri teroriste. Este la ordinea zilei această situaţie şi este incredibil. A fost ţintită Ambasada, misiunea României de acolo, a fost un atac susţinut cu maşini capcană, tiruri de mitralieră, aşa cum sunt obişnuiţi teroriştii talibani să acţioneze”, a declarat Ramona Mănescu.
Ministrul Afacerilor Externe a precizat că diplomatul român mort făcea parte din structura de securitate a misiunii diplomatice şi avea 43 de ani. Ramona Mănescu a mai spus că nu au existat informaţii anterioare despre iminenţa atacului terorist.
„Este dureros că am pierdut un om, era născut în 1976, este o pierdere pe care nu o putem trece uşor cu vederea. Am transmis susţinerea noastră familiei, ne vom ocupa să-i aducem pe toţi acasă , să refacem clădirea misiunii în condiţii de securitate”, a completat ministrul.
Ministrul Afacerilor Externe a precizat că, la momentul atacului, erau 12 diplomaţi români la misiunea de la Kabul, atacul având loc luni seară, la ora 22.00, ora României, şi durând câteva ore după miezul nopţii.
„A fost un asalt cu mitraliere, au fost maşini capcană, cu tiruri. Dimineaţa au reuşit să-i scoată de acolo, să-i evacueze şi acum sunt în siguranţă. După ce au atacat clădirea principală, au incendiat şi alte clădiri anexe. Locul nu mai poate fi utilizat în acest moment”, a mai spus Ramona Mănescu.
Ministrul a precizat că atât preşedintele Klaus Iohannis, cât şi premierul Viorica Dăncilă au fost informaţi despre tragedie şi că, după părerea sa, pentru diplomatul român mort s-ar impune funeralii naţionale, având în vedere actul de curaj de care a dat dovadă.

Sursa : Mediafax

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here