Mască individuală la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

Un bărbat în vărstă de 52 de ani din Vicovu de Sus a ajuns, ieri după amiază,  la Spitalul Municipal Rădăuţi după ce a fost accidentat de un microbuz.

Poliţia oraşului Vicovu de Sus a fost sesizată luni 26 august, despre faptul că, la o unitate medicală din municipiul Rădăuți s-a prezentat un bărbat de 52 de ani din orașul Vicovu de Sus, victima unui accident rutier  iar şoferul vinovat de accident a plecat de la locul faptei.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în timp ce conducea motoscuterul pe strada Calea Cernăuți din orașul Vicovu de Sus, bărbatul de 52 de ani a fost depășit de un microbuz care l-a acroșat  și l-a proiectat în șanțul de pe partea dreaptă, după care, conducătorul auto și-a continuat către comuna Straja, fără ca victima să-i rețină numărul de înmatriculare.

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea ușoară a bărbatului de 52 de ani care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorul motoscuterului a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

Potrivit IPJ, în cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă” și „părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției”, cercetările fiind continuate de polițiști pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii evenimentului, identificarea autovehiculului implicat în accident și a conducătorului acestuia.

 

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here