Ieri, 24 iulie 2019 de la orele 10.00, a avut loc Ședința Ordinară a Consiliului Local Rădăuți.
Printre proiectele aflate pe ordinea de zi s-a aflat proiectul de hotărâre privind  aprobarea contului de execuţie la 31.03.2019. Se solicită aviz de la Comisia pentru programe de dezvoltare economico-socială, buget, finanţe, administrarea domeniului public şi privat al municipiului, servicii, comerţ şi agricultură.
Un alt proiect de hotărâre este cel privind aprobarea tarifelor pentru serviciul public de producere, transport şi distribuţie a energiei termice începând  cu 01.07.2019, prestate de către S.C. SERVICII COMUNALE S.A. Rădăuţi . Se solicită aviz de la Comisia pentru programe de dezvoltare economico-socială, buget, finanţe, administrarea domeniului public şi privat al municipiului, servicii, comerţ şi agricultură.
Consilierii rădăuţeni au dezbătut şi proiectul de hotărâre  actualizarea devizului general pentru obiectivul de investiții «Modernizare cu asfalt str. Hipodromului, str. Cucului, str. Mihai Pitei, str. Valea Seacă, str. Şerpuitî, str. Uzinei, str. Caramidăriei şi str.Tirului, municipiul Rădăuți, județul Suceava.
Au primit notă de trecere, au fost votate toate punctele Ordinii de Zi, cu unele amendamente ( punctul 3 ), apoi la punctul 6, patru consilieri locali se abțin însă cum spuneam toate punctele sunt aprobate. De la punctele 8 până la punctul 12 inclusiv, se aplică Vot Secret.
Domnul viceprimar Bogdan Loghin a anunțat că se va sista transportul și depozitarea gunoiului la groapa de la Satu Mare și începând de la 1 august gunoiul va fi transportat și depozitat la Groapa ecologică de la Moara, dată în folosință la 21 mai anul curent iar acest lucru implică automat creșterea costurilor. În scurtul interviul acordat de domnul viceprimar, Jurnalului de Rădăuți de la sfârșitul ședinței de ieri, se explică acest lucru.
La capitolul discuții consemnăm câteva săgeți trimise de către domnul Bogdan Nicolau consilier PMP, administrației care adresându-i-se domnului primar Nistor Tătar, spunea : ,, Sunteți de 1000 de zile primar al acestui municipiu și nu ați accesat măcar 1 euro, fonduri europene. Mai mare rușinea”. Tot domnul Nicolau a mai reproșat administrației primăriei, care dorește să suplimenteze lucrările de la pista din incinta stadionului municipal cu suma de 20.000 euro, că a lăsat lucrarea pe mâna unor neprofesioniști și că acea lucrare trebuie stopată imediat datorită faptului că stratul de beton este subțire și crăpat în nenumărate locuri, fiind chiar vorba aici de caz penal.
S-a mai vorbit despre curățenia în zona Lac, parcuri și majoritatea consilierilor inclusiv domnul viceprimar Bogdan Loghin, referindu-se la supărările multor cetățeni prind activitatea Poliției Locale, spunea că e o problemă internă a acestui organ și ar dori să-i vadă mai mult patrulând, printre cetățeni.
Domnul consilier Petru Carcalete, de la ALDE a pus în discuție posibilitatea instalării unui/unor indicatoare de circulație, la ieșirea de la alimentare din stația Lukoil. Există o problemă după ce se alimentează și la ieșirea spre 1 Mai sau spre oraș, mașinile care vor să iasă la șosea așteaptă perpendicular cu aceasta, până au posibilitatea să se angajeze din nou în trafic.
Consilierul PSD, Jecalo Adi Gheorghiță este nemulțumit că sălile de sport care au fost modernizate în ultima perioadă, sunt închise pentru tineri pe perioada vacanței, excepția făcând-o școlile 2 și 5.
Urmează zile fierbinți, un august lung și o presiune pe administrația primărie pentru realizarea obiectivelor propuse. Cert că sunt lacune în conservarea și reabilitarea clădirile istorice și de patrimoniu, chiar dacă Lacul este vândut/concesionat sau ce formă juridică o avea, mizeria de acolo este o pată urâtă pe obrazul orașului. Pete cenușii sunt multe și deși nu se poat face toate peste noapte, sperăm să vedem o aplecare vizibilă a celor în drept asupra Realității și Nevoilor acestui oraș care devine din ce în ce mai cenușiu.

Câțiva cetățeni ne-au scris în timpul filmării ședinței :

 Domnule primar,dar când intră și str.Pompierilor, că ne-ați promis marea cu sarea, fiind zona zero Topită MIROASE, neasfalt stâlpii de lemn, nu tu canalizare, nu va puteti mândri cu asa centru.

Florin Cotos Și pe strada putnei la nr 121 in curba asta mare trebuie de pus parapeti ma rog de mult timp dar nu vrea sa puna e foarte periculos sa puna si niste semne calumea si parapeti am fost la politie politia ma trimis la primarie am facut si cerere dar nimic .si o fost multe accidente o intrat masina si in casa o lovit oameni si depe trotuar

 

Iulian Iustin Melinte, Rădăuți

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here