Mă vei ierta, iubito…ți-am scris vechea adresă, pe plic
Poștașul e tot cel de-acum zece ani, acu-i bătrân și peltic
Cine știe unde-ți va lăsa răvașul, a mea scrisoare
La vreo poartă zăvorâtă sau mai rău, pe prispă-n ninsoare
…..
Ce au mai trecut anotimpurile, nu ? Parcă mai ieri, te țineam de mână
Recitam din Pușkin și n-am ieșit din casă o săptămâna
Doamnee..! Ce vremuri, iubito! Ce trecut am mai avut și noi
Umblam prin vasta bibliotecă țanțoș și goi
Ne găsea amurgul, sorbind din ceaiuri la plic
Afară urgie de crivăț, noi doar ne iubeam, nu spuneam mai nimic
……
În rest ești bine, acum?
Mai ai motanul cel colorat în negru de fum?
Eu ?..Eiii, zac pe sub zăpezi de-o vreme, nici lemne de foc nu mai am
Pînă mai ieri am mai rupt ostrețe din gard dar mi-e rușine
O veni preotul cu Iordanul și na….Nu dă bine
…..
Poate ai să mai treci vreodată pe la vechea adresă
Aaaa, știi ? Când ai plecat ai lăsat, ai uitat un câine în lesă
S-au jucat un timp copiii cu el, îi mai dădeau chișcă și pâine
Dar s-a stins și el de tristețe ….ce viață de câine!
De vei găsi scrisoare citind-o să nu o arzi apoi
E cam tot ce mai amintește de noi
….
E sfântul Crăciun….dar nu a intrat nimeni, nimeni să mă colinde…Păcat!
Și ultima sută de lei și mere, nuci le-aș fi dat
Ninge frumos și mi-e dor să-ți mai scriu iubito, scurtă scrisoare
Dar poștașu-i bătrân și peltic..știe unde s-o lase, oare?

 

Iulian Iustin Melinte, Rădăuți

 

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here