Vineri 12 iulie, la Şcoala Gimnazială “Regina Elisabeta” Rădăuţi a avut loc premierea elevilor care au participat la Cursul de pictură pentru copii.

Cursurile de pictură s-au desfăşurat în perioada 8-12 iulie, la Şcoala Gimnazială “Regina Elisabeta” Rădăuţi. Activităţile au avut loc între orele 10- 13, însumând 15 ore de pictură. La aceste cursuri au participat 13 elevi.

Timp de cinci zile, micii artiști au participat la Cursul de pictură, unde au reușit să înțeleagă și totodată să descopere tainele și măiestria picturii pe pânză, folosind culori acrilice, împreună cu domnul profesor Grosari Adrian. Copiii au pictat pe diferite suporturi și materiale: ceramică, plastic și lemn, reușind să îmbine armonios culorile.
Lucrările realizate de elevi au fost expuse în curtea școlii și admirate de cei prezenți la vernisaj.
În mod evident cursul a reprezentat o modalitate de a socializa, de a lega prietenii și de a face schimb de impresii cu alți copii de vârsta lor.

Felicitări micilor artişti!

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here