În data de 12 iunie a.c., la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Vicovu de Sus, jud. Suceava, s-a desfășurat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări în zona de responsabilitate.
Astfel, în jurul orei 01.35, oamenii legii au observat în apropierea frontierei de stat, o persoană care se deplasa spre interiorul țării, pe direcția localității Bilca, transportând mai multe colete voluminoase spre un microbuz care staţiona la aproximativ 250 m de frontieră.

Imediat, s-a acționat pentru interceptarea persoanei în cauză, efectuându-se somațiile legale prin voce, reuşindu-se reţinerea acesteia, care ulterior a fost identificată ca fiind cetă țeanul ucrainean Alexandru G, în vârstă de 31 de ani. Au fost anunțate autoritățile de frontieră din Ucraina despre eveniment, în vederea cercetării în comun a cazului. În zonă polițiștii de frontieră au descoperit mai multe colete voluminoase şi un microbuz marca Renault, înmatriculat în Marea Britanie, încărcat cu ţigări de provenienţă ucraineană, care au fost duse la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor. În urma inventarierii țigărilor descoperite a rezultat cantitatea de 39.000 pachete cu țigări. Întreaga cantitate de ţigări în valoare de 456.300 lei au fost ridicate în vederea confiscării iar microbuzul în valoare de 12.000 lei a fost indisponibilizat la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor.

Ccetăţeanul ucrainean este cercetat de poliţiştii de frontieră pentru să vârşirea infracţiunilor de trecere frauduloasă a frontierei de stat şi contrabandă în formă agravantă.

Informații primite de la purtătorul de cuvânt al S.T.P.F. Suceava, cms. șef de poliție Poroch Ilie Serițan

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here