Ploile din ultima vreme, condițiile atmosferice, indicele termic ridicat coroborat cu umezeala excesivă, au favorizat creșterea numărului de țănțari, căpușe și alte insecte care pot face rău sănătății noastre.
Într-o intervenție telefonică avută cu Direcția de Sănătate Publică Județeană Suceava, am aflat că încă de săptămâna trecută a fost trimis către unitățile spitalicești din județ, un Protocol profilaxie post-mușcătură de căpușe. Protocolul este trimis de către Ministerul Sănătății fiind avizat de Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Bals”.
Vă reamintim :
În funcție de specie, insectele transmit prin mușcătură/înțepătură o serie de boli, precum:
– căpușele (specii adaptate unor biotopuri variate, întâlnindu-se în locuri ierboase, regiuni cu arbuști, păduri mixte și de foioase, terenuri umede, așezări lângă ape) – pot transmite la animale și oameni, prin mușcătură, o serie de boli virotice, bacteriene și parazitare: babesioza, encefalita de căpușe, boala Lyme (borelioza Lyme), Tularemia, febra Q, anasplamoza;
– insectele culicoides (se dezvoltă în zonele cu ape, mlaștini, islazuri, liziere păduri)- transmit la animale Boala limbii albastre (Blue tongue) cu impact economic asupra efectivelor de bovine, caprine, ovine, cabaline;
-țânțarii – transmit o serie de boli, cum sunt encefalitele (West Nile si Encefalita Europei Centrale).
Ministerului Sănătății recomandă folosirea mijloacelor de protecție fizică a populației pentru evitarea expunerii la înțepăturile țânțarilor, protecția tegumentelor – îmbrăcăminte cu mâneci lungi şi pantaloni lungi, șosete, folosirea mănușilor, utilizarea substanțelor repelente conținând DEET (N,N-diethyl-3- methylbenzamide) pe părțile neacoperite ale corpului
• evitarea pătrunderii țânțarilor în case prin închiderea ușilor și a ferestrelor sau prin punerea de plase la uși și ferestre. Utilizarea în interiorul locuinței de spray-uri sau alte produse cu insecticide
• măsuri în gospodăriile individuale pentru a elimina eventualele depozite de deșeuri și apă stagnantă, care pot favoriza dezvoltarea țânțarilor, prin golirea recipientelor de colectare a apei pluviale, a jardinierelor, a bidoanelor și a găleților, îndepărtarea anvelopelor uzate din curți, curățarea jgheaburilor înfundate
• evitarea zonelor cu multă vegetație și umiditate ridicată (parcuri, păduri, ape stătătoare etc.)
• în cazul în care prezentați semne și/sau simptome de boală prezentați-vă de urgență la cel mai apropiat cabinet medical
Măsuri de protecție împotriva mușcăturii de căpușe:
• când faceți o drumeție sau ieșiți la iarbă verde, purtați haine deschise la culoare (pe care se vor observa mai ușor eventualele căpușe), pantaloni lungi cu elastic jos sau introduși în șosete, bluze cu mânecă lungă, șapcă și, eventual, mănuși. E de preferat să folosiți încălțăminte fără orificii sau decupaje – pantofi sport în loc de papuci, sandale.
• evitați să treceți prin tufișuri sau zone cu iarbă înaltă. Folosiți pături pentru picnic deschise la culoare, folosiți plase anti-insecte/folie de protecție când dormiți în aer liber sau în cort.
• se pot folosi substanțe de tipul spray, loțiuni, unguente care previn infectarea cu căpușe. Acestea se pot aplica pe piele sau pe haine (conform indicațiilor de utilizare) și pot fi achiziționate din farmacii. Atenție! În cazul copiilor se pot utiliza doar produse adecvate vârstei lor.
• după activitățile în aer liber, inspectați în întregime cu atenție corpul dumneavoastră, al copiilor și blana animalelor care v-au însoțit.
• faceți un duș când vă întoarceți din excursie sau de la picnic. Căpușele pot sta pe piele chiar și câteva ore fără să se atașeze, așadar e posibil să scăpați de cele nefixate.
• dacă locuiți la curte, îngrijiți cu mare atenție grădina, spațiile de depozitare, pereții casei – mai ales eventualele crăpături apărute. Curățați corespunzător tufișurile, îndepărtați frunzele uscate, tundeți periodic iarba, depozitați lemnele în locuri expuse la soare.
• este foarte important să deparazitați extern, conform indicațiilor medicului veterinar, animalele din gospodărie. În general, câinii ținuți în curte necesită deparazitare externă lunară.
• persoanele care desfășoară activități în zone frecvent populate de căpușe sau în ferme de animale, vor purta echipamente specifice de protecție.
• nu tratați cu indiferență mușcătura de căpușă! Căpușele trebuie îndepărtate în întregime imediat ce sunt descoperite. Îndepărtarea corectă și completă a căpușelor se poate efectua doar de către personal medical calificat! Pentru orice suspiciune de boală adresați-vă medicului!

Sursa : DC Medical

Egger angajeaza
Egger

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here