Ieri, cu ocazia Înălțării la Cer a Domnului nostru Iisus Hristos, în toată țara au avut loc slujbe, comemorări în cinstea eroilor neamului românesc, fiind marcată astfel, Ziua Eroilor.
La Valea Uzului,  cu două zile înainte de Ziua Eroilor, Harrach Peter, președintele executiv al KDNP, a efectuat o vizită la Cimitirul Internațional de la Valea Uzului iar pe 5 iunie, cu o zi înainte cimitirul s-a deschis și pentru Semjen Zsolt, Vicepremierul Ungariei și lider al partidului KDNP, partid aflat la guvernare alături de FIDESZ-ul lui Victor Orban. Tot pe 4 iunie Consiliul Județean Harghita ( for românesc, da? )condus de UDMR-istul Borboly Csaba, a introdus un program de vizitare la disputatul cimitir internațional de la Valea Uzului. Adică tu, maghiarule plătit din banii statului român îmi pui program de vizitare doar duminica între orele 16.00 – 17.00 și politicienii maghiari vin aici ca la ei acasă? Măi să fie.
Știți foarte bine că ieri circa o mie de maghiari ( majoritatea politicieni, instigatori ) au format un lanț uman în fața porții cimitirului pentru a nu permite valahului, care sta cu coliva în soare, să intre pentru a-și plânge morții și a se ruga la căpătâiul lor.
Vreau doar să spun că, cauza acestor bătăi de joc la adresa românilor, a continuat cu cerbicie după 1990 datorită, în special politicianului român, care l-a luat în cârdășie pe acest UDMR pentru a-și completa numărul de voturi în Parlament. Toți politicienii români, de dreapta, centru sau stânga sunt vinovați de escaladarea violențelor verbale, fizice de umilințele la care este supus românul, în bătătura lui. Maghiarii fac spume la gură, turbă când le reamintim de Tratatul de la Trianon și de opinca românească pusă să fluture pe parlamentul budapestan.
Vă reamintim că la 4 iunie 1920 la Palatul Trianon de la Versailles, a fost semnat tratatul care consfinţea recunoaşterea, de către marile puteri, a Unirii Transilvaniei și a unei părți a Banatului cu România, un lucru împlinit deja prin actul Unirii de la 1 decembrie 1918, dar care nu fusese recunoscut de către Ungaria. Tratatul, cu o semnificaţie aparte pentru istoria ţării noastre, a fost semnat de către 16 Puteri Aliate învingătoare în Primul Război Mondial, inclusiv România, pe de-o parte, și Ungaria, în calitate de stat succesor al Imperiului Austro-Ungar, ieşit învins în urma războiului. Tratatul a fost semnat pentru a stabili frontierele noului stat  – Ungaria – cu vecinii săi – Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor (mai târziu, în 1929, devenit Iugoslavia), Austria, Cehoslovacia şi România, a consfințit existența unui stat maghiar independent – un ideal încă din vremea Revoluţiei din 1848 – dar nu în frontierele pe care aceştia le doreau. Tocmai de aceea, Tratatul de la Trianon avea să devină, în mentalul colectiv ungar, drept o catastrofă pentru naţiunea maghiară şi este, an de an în jurul datei de 4 iunie, prilej de nostalgii pentru poporul vecin. În fapt, la 4 iunie, Ungaria marchează, an de an, „Ziua Coeziunii Naționale”

 Armata română intrând în Budapesta

Maghiarii au uitat oare cum armata română alungând armata lui Bela Khun, i-a scăpat de comunism? Nu au uitat, sigur opinca pusă de soldatul Iordan pe cupola Parlamentului maghiar.
Reamintim politicianului român, vinovat și trădător de neam că atunci când este votat și investit să apere Constituția, ființa neamului să se gândească la România ca la ceva sfânt și nu ca la o cumetrie în care inviți dușmanul să-ți strice petrecere.
Iar noi, valahii, românii vom continua să fim ce-am fost și mai mult decât atât….cinstitori ai ortodoxismului, a înaintașilor și a păcii.
Hristos s-a Înălțat !

Iulian Iustin Melinte, Rădăuți

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here