Este titlul concursului inițiat de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean ce s-a desfășurat  sâmbătă, 18 mai a.c. în Sala de Sport a C.S.M. Suceava, etapa judeţeană . Tematica pe care cercurile de elevi au susținut-o a fost Protecție Civilă.
La competiţie au participat echipaje de elevi, atât din ciclul gimnazial, cât şi cel liceal, de la Şcoala Gimnazială nr.6 Suceava, Școala Gimnazială „Miron Costin” Suceava, Şcoala Gimnazială „Ioan Ciurea” Fălticeni, Școala Gimnazială „Petre Comarnescu” Gura Humorului, Şcoala Gimnazială „Luca Gavril” Drăguşeni, Liceul Tehnologic „Oltea Doamna” Dolhasca, Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu” Dumbrăveni, Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” Suceava, Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava şi Colegiul „Vasile Lovinescu” Fălticeni.

Prin parcurgerea probei teoretice, elevii au arătat că au cunoştinţe referitoare la situaţiile de urgenţă, iar după probele practice tinerii participanţi au demonstrat că nu duc lipsă nici de îndemânare, curaj şi spirit de echipă.
Probele practice au constat în „Transportul asistat al unui accidentat aşezat pe targă pe distanţa de 50 de metri” şi „Deplasarea cu masca pe figură într-un raion cu obstacole, contaminat.”
Evenimentul s-a încheiat cu festivitate de premiere, în cadrul căreia participanţii au fost felicitaţi pentru cunoştinţele teoretice şi practice, implicarea şi spiritul fairplay de care au dat dovadă, echipele clasate pe primele locuri fiind recompensate cu diplome şi cupe.
La gimnaziu, locul I a fost adjudecat de echipajul Liceului Tehnologic „Mihai Eminescu” Dumbrăveni, urmat de Şcoala Gimnazială nr.6 Suceava, locul II, şi Şcoala Gimnazială „Ioan Ciurea” Fălticeni, locul III.
Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” Suceava a ocupat primul loc la concursul liceenilor. Pe locul II s-a clasat Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu” Dumbrăveni, iar pe locul III Colegiul „Vasile Lovinescu” Fălticeni.
Echipele clasate pe locul I, atât de la gimnaziu, cât şi de la liceu, s-au calificat pentru etapa interjudeţeană, care se va desfășura în luna iunie, în comuna suceveană Dumbrăveni, unde sperăm că vor obține punctaje care să le asigure accederea la faza naţională a competiţiei.

 

* * *
Acest concurs are un caracter educativ în domeniul situaţiilor de urgenţă şi se organizează în scopul dezvoltării capacităţilor de înţelegere şi de apreciere a pericolelor generate de situaţiile de urgenţă, precum şi în scopul promovării în rândul elevilor a atitudinilor şi comportamentelor corespunzătoare.
Sursă, foto și text : Purtător al ISU Bucovina Suceava, slt. Alin Găleată. Mulțumim !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here