Ministrul Apărării Naționale, domnul Gabriel Leș, a anunțat ieri 26 aprilie, că pentru anul 2019, M.Ap.N. are bugetate peste 3.500 de posturi la categoria rezerviștilor voluntari. Gabriel Leș a mai spus că ulterior stabilirii nominale a structurilor militare care urmează să încadreze rezervişti voluntari, repartiţia posturilor de rezervişti voluntari pe garnizoane, tipuri de funcţii, arme şi specialităţi militare va fi materializată şi transmisă structurilor specializate din minister pentru demararea procesului de recrutare şi selecţie
„Recrutarea rezerviştilor voluntari rămâne o prioritate pentru MApN. Pentru 2019, avem bugetate peste 3.500 de posturi pentru această categorie de personal, pentru care pregătim procedurile legale pentru recrutarea candidaţilor. În câteva săptămâni sperăm să putem comunica deja pe canalele de promovare a carierei militare toate informaţiile de care au nevoie cei care doresc să opteze pentru această categorie de militari ai Armatei României. În urma numeroaselor semnale venite din partea persoanelor care reprezintă potenţiali candidaţi, #MApN a decis iniţierea unui proiect de lege care să modifice şi să completeze Statutul, astfel încât acest segment – al rezerviştilor voluntari – să devină mai atractiv pentru public şi actul normativ să-şi atingă scopul pentru care a fost emis „, a scris, pe Facebook, Gabriel Leş. – Sursa – Mediafax.
Astăzi, Armata României ocupă doar locul 57 în lume, ca număr de oameni și tehnică de luptă. Până în 1989, țara noastră avea o armată mare, constituită pe modelul sovietic însă era prost pregătită. Atunci eram pe locul 17, în lume cu aproape 400.000 de militari activi, 6 milioane de militari rezervişti, 3.000 de tancuri şi aproape 1.000 de avioane de luptă. România este astăzi în NATO, iar Armata este formată numai din militari profesionişti.

 

Iulian Iustin Melinte, Rădăuți

 

 

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here